1989

Daca cineva apuca sa citeasca aceste randuri si mai ales sa-si puna niste intrebari, atunci consider ca cele peste 160 de articole postate in 13 luni nu au fost degeaba.

M-am nascut pe 29 octombrie 1987...
Ca sa fiu direct la subiect aveam 2 ani si 2 luni la revolutie, in mintea mea e amintirea unei amintiri, cand vedeam la televizorul alb-negru Sirius(nu mai tin minte modelul) cu pureci niste imagini pe care clar nu le intelegeam, si totusi parca s-a intamplat ca mama sa-mi zica "gata, s-a terminat".
Atunci nu aveam cum sa-mi dau seama ce anume s-a terminat.
In privinta relatarilor post-decembriste, pe care le-am primit in 20 de ani de la parintii mei, un aspect este foarte pregnant, si anume inaccesibilitatea alimentelor si produselor de uz general, indispensabile astazi.

Acum, atunci, intre timp, adica cei 20 de ani ce sunt la mijloc...

Ce constat? ca pentru tinerii sub mine ca varsta, mai mult ca sigur si peste varsta mea, este inexistenta aceasta pagina de istorie care intr-o saptamana a schimbat drastic destinele a 23 de milioane de oameni, efecte ce se vad si in prezent...

Ce e dureros?E dureros ca au murit oameni, e dureros, ca noi nu ii stim, e dureros ca ultimul lor gand a fost la libertate, la "un mai bine" ipotetic.

20 de ani...

Haos in politica, haos in economie, dezmat in societate, inexistenta unor valori...
Prea bine se poate spune ca dramatizez, dar din punctul meu de vedere si analizand situatia actuala in contextul intamplarilor de acum aproape 20 de ani si in prisma importantei lor, consider ca acesta este un drum spre pierzanie, intr-un ritm accelerat...

Sunt oameni care s-au stins cu gandul ca asa altii, ce vor veni dupa ei, o sa duca o viata mai buna...

Natura umana prin simplitatea ei denunta o complexitate cu inalte valente de absurditate...

In calitate de cetatean al Romaniei, condamn societatea actuala ce isi bate joc de sacrificiile supreme ale eroilor neamului si de darul divin, reprezentat de viata, pe care Dumnezeu ni l-a incredintat...

Sunt prea multe de spus...

Inchin o lacrima si un sincer gand de recunostinta pentru cei al caror nume nu il stiu dar care si-au dat viata pentru ca eu sa ma pot exprima liber in momentul de fata...

Cu stima,
Alberto Mihai Grosescu!